Sari la conținut

Micul Moise – Versuri, MP3 și multe altele

Noul cântec „Micul Moise” aduce în prim-plan povestea uluitoare a nașterii lui Moise și aventura sa pe Nil, până la momentul în care este găsit de fata lui Faraon. Noul cântec subliniază faptul că, chiar și în cele mai dificile situații, Dumnezeu are un plan pregătit pentru viața noastră. Așa că ai încredere în călăuzirea divină și fii sigur că fiecare obstacol este parte dintr-un plan mai mare și mai înțelept.

Produse

Versuri

Povestea a-nceput, în Egiptul de demult
Cu-n prunc Israelit, ce-n lume a venit
Pe nume micul Mo’, într-un coș a fost pitit
Și-apoi pe râul Nil, a plutit el liniștit.

“Orice băiețel din poporul Israel
Să fie nimicit!”, Faraon a poruncit
Dar prințesa l-a găsit, pe Mo’ l-a pescuit
Cu grijă l-a crescut, până mare s-a făcut…

Când Domnul e-n viața ta
El în bine răul va schimba
Nu-nceta să te-ncrezi în El, mereu!

Da, Domnul are un plan
Nimic din ce pățești nu e în van
Află-ți chemarea și mergi cu El!

Moise a crescut, și mult rău a văzut,
Dar știa ce-i drept, să faci ce e corect,
Vedea pe frații săi, bătuți de oameni răi,
Atunci a răbufnit, și pe-unul l-a lovit…

Când a aflat, Faraon l-a condamnat
Mo’ s-a speriat, și îndat-a plecat,
Din prinț în Egipt, la oi a ajuns
Și patruzeci de ani, a tot căutat răspuns.

Când Domnul e-n viața ta
El în bine răul va schimba
Nu-nceta să te-ncrezi în El, mereu!

Da, Domnul are un plan
Nimic din ce pățești nu e în van
Află-ți chemarea și mergi cu El!

(Căci)
Într-un coș pe ape, ca Moise de plutești
Când nu știi clar direcția, cu Domnul izbutești
El scrie-a ta poveste, te face un erou
Află-ți dar chemarea, și mergi cu El din nou!

Într-un coș pe ape, ca Moise de plutești
Când nu știi clar direcția, cu Domnul izbutești

El scrie-a ta poveste, te face un erou
Află-ți dar chemarea, și mergi cu El din nou!

Cântă!

Când Domnul e-n viața ta
El în bine răul va schimba
Nu-nceta să te-ncrezi în El, mereu!

Da, Domnul are un plan
Nimic din ce pățești nu e în van
Află-ți chemarea și mergi cu El!

Referințe biblice 

Exod 2: https://www.bible.com/ro/bible/3914/EXO.2.EDC100